Comuna Dîngeni intră în sărbătoare

Săptămâna viitoare se anunţă una de foc la Dîngeni. Cătălin Rotundu, primarul comunei, cu ajutorul consilierilor locali şi al unor oameni inomoşi, va organiza – pe 20, 21 şi 22 iulie – Zilele comunei Dîngeni. Evenimentul se anunţă unul de succes, mai ales dacă parcurgem lista invitaţilor care vor susţine recitaluri. Artiştii invitaţi la eveniment vor ajunge la Dîngeni prin intermediul D.I.O.S. Artist Resources Romania, reprezentată de Liviu Sorinel.

Zilele comunei cuprind mai multe acţiuni cultural şi sportive. Oricum, cei mai mulţi îşi vor da întâlnire la concertele susţinute de Trupa HARA, Nicole Cherry&Band sau Los Anonimos Band. Cei cu ani mai mulţi în buletine îi vor aştepta cu sufletul la gură pe Olga Cioacu şi Ion Suruceanu. De asemenea, cei din Dîngeni abias aşteaptă revederea cu Rapsozii Botoşanilor. Menţionăm că pe scenă vor urca şi mulţi alţi artişti locali.


Competiţiile sportive se vor desfăşura sâmbătă, 22 iulie 2017, începând cu orele 14.30, în satul Iacobeni. Primăria organizează mai multe competiţii, dintre care amintim Cupa de fotbal – cu premii în valoare de 2.000 lei; Cupa de tenis de masă – premiile puse în joc însumează 500 lei. Mai mult, va avea loc şi un concurs de ciclism pe o distanţă de 5 km ( Hulub-Iacobeni ), pe două limite de vârstă: 14 -19 ani şi 20 -50 ani. Şi aici premiile totale sunt de 1.000 lei şi diferite echipamente sportive .
Toate persoanele sau echipele care doresc să participe trebuie să se înscrie pentru competiţii la Primăria Dîngeni. Persoana responsabilă este Benone Huzum.