Ieri dimineaţă, în jurul orei 8.50, A. I., de 58 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal 70, pe direcția Grivița-Arborea, într-o curbă la stânga nu a adaptat viteza de deplasare, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și s-a răsturnat în afara carosabilului, în șanțul din partea stângă a drumului.
Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a trei persoane, pasagere în autoturism, respectiv: G. M., de 77 de ani, Z. L., de 80 de ani, și C.E., de 84 de ani, toate din comuna Cordăreni, fiind transportate la Spitalul municipiului Dorohoi.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
2
1
0

