Un bărbat şi-a pierdut viaţa într-un accident GROAZNIC

Ieri după-amiază, un înfiorător accident de circulaţie a avut loc pe Calea Naţională, lângă sediul de la “Permise”. Un Volkswagen Passat circula dinspre stadionul municipal spre Mall şi, din motive încă necunoscute, a ajuns pe trotuar. Din câte se pare, şoferul, un tânăr de numai 19 ani, fără experienţă, a pierdut controlul asupra maşinii, iar aceasta a distrus tot ce a întâlnit în cale. Din nefericire, în calea maşinii s-a aflat un bărbat de 39 de ani care a decedat în chinuri groaznice.

Bărbatul de 39 de ani stătea liniştit în staţia de maxi-taxi aflată vis-à-vis de Biserica Sf. Ilie când a fost spulberat de autoturismul scăpat de sub control. Medicii de la SMURD şi Ambulanţă au încercat minute bune să îl stabilizeze, dar starea accidentatului era extreme de gravă. Conform martorilor aflaţi la faţa locului, bărbatul avea numeroase lovituri la cap, iar un picior era desprins de trup. În cele din urmă, el a fost transportat la Spitalul Judeţean, dar a decedat după câteva zeci de minute la Unitatea de Primiri Urgenţe.

La locul tragedie s-au adunat zeci de curioşi care priveau neputincioşi la dezastrul provocat de tânărul conducător auto. Acesta, acuzând şocul, a fost transportat la rândul lui la Spitalul Judeţean, pentru acordarea de prim-ajutor.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauza exactă a producerii accidentului.