Ziua de astăzi a venit, încă de dimineaţă, cu o veste şoc. Adrian Şorodoc m-a anunţat că bunul nostru prieten Dinu Buceceanu a trecut la cele veşnice.
Ştiam că este bolnav! Ştiam că luptă cu o boală incurabilă! Totuşi, vestea primită la ora cafelei m-a lovit în moalele capului. Încă nu îmi pot imagina că un OM atât de plin de viaţă şi bucurie s-a stins, la doar 49 de ani!
Ne-am cunoscut prin 1991 – 1992, la Curierul de Botoşani. El avea deja experienţă în presă. Chiar după Revoluţie a scris la Atitudinea, alături de Viorel Ilişoi sau Florentin Florescu. Uşor-uşor, ne-am apropiat şi am clădit o relaţie solidă, bazată pe respect reciproc. Iată că Dumnezeu a avut nevoie de un jurnalist cu condei şi l-a chemat SUS, pentru a scrie la Gazeta Raiului.
Dinu a fost – îmi este greu să o spun, dar de noaptea trecută “A FOST” – un OM adevărat, un prieten de nădejde şi, în primul rând, UN LUPTĂTOR! În urma lui rămân trei copii şi o soţie îndurerată!
Trupul neînsufleţit va fi depus la capela Bisericii Sfântul Ioan, iar înmormântarea va avea loc marţi, 13 iunie, la Cimitirul Pacea. Condoleanţe familiei îndurerate!
Dumnezeu să te ierte, prietene!
2
1
0

