Mai mulţi botoşăneni revoltaţi au dorit să aducă în atenţia consilierilor locali din Botoşani o situaţie alarmantă. Din cauza unor alunecări de teren, sunt marmite care efectiv “au luat-o la vale”. Purtătorul de cuvânt al rudelor îngrijorate de soarta celor trecuţi în lumea drepţilor a fost Marius Oroşanu, consilier PNL: “Interpelarea mea vine în urma discuțiilor cu mai mulți cetățeni din Botoșani și vizează o situație de la Cimitirul Pacea. Voi prezenta și executivului Primăriei și domnului director Drelciuc (directorul Urban Serv SA – societatea care administrează cimitirele – n.r.) câteva poze de pe versantul de la Pacea. Precizez că este vorba despre cel dinspre Hand of Help, în care se constată o situație de degradare puternică atât a terenului cât și a monumentelor de la respectivele locuri de veci”.



El îşi doreşte ca persoanele care conduc Urban Serv SA să găsească soluţii pentru stabilizarea acelui versant şi i-a transmis directorului Simion Drelciuc că poate apela şi la specialiştii din Primărie pentru a ajunge la o rezolvare a situaţiei. “Să nu ne trezim cu situații delicate, ca atunci când mergem să ducem un ultim omagiu, să găsim mormântul la vale. Rugămintea este ca în măsura în care găsiți o soluție, să primim și un răspuns pentru a transmite mai departe celor care m-au sesizat” – a continuat Marius Oroșanu.


Din fotografii puteţi vedea că Marius Oroşanu şi, mai ales, rudele celor decedaţi chiar au motive pentru a fi îngrijoraţi.
2
1
0

