Urmărire ca în filme pe străzile din Botoşani. EXCLUSIV GALERIE FOTO!

Ieri dimineaţă, un tânăr de 20 de ani a provocat una dintre cele mai spectaculoase urmăriri din istoria recentă a Botoşaniului. Numai Bunul Dumnezeu a făcut ca o nenorocire să nu se petreacă şi nimeni să nu nimerească în faţa inconştientului. Bolidul condus cu viteză maximă de teribilist pe principalele străzi din municipiu putea oricând scăpa de sub control şi provoca o nenorocire de proporţii. Nu mai puţin de patru echipaje de poliţie au pornit în urmărirea iresponsabilului.

Povestea urmăririi

Dimineaţă, la intrarea în municipiul Botoşani dinspre Cătămărăşti Deal, poliţiştii de la „rutieră” au dorit să oprească autoturismul Audi condus de tânărul parcă fără raţiune. Acesta, ştiindu-se în culpă, nu a oprit la semnalele poliţiştilor.

Ce a urmat pare desprins din filmele de acţiune de la Hollywood. Imediat pe urmele inconştientului care gonea pe Calea Naţională, în zona industrială, a plecat echipajul care încercase să îl oprească. Prin staţie au fost anunţaţi ceilalţi colegi aflaţi pe traseu, mai ales că urmăritul circula cu viteză foarte mare şi putea oricând produce o tragedie. Ora la care s-a întâmplat incidentul era una de vârf, iar în oraş se aflau copii în drum spre şcoală.

Mai întâi, poliţiştii au organizat un blocaj la intersecţia dintre Octav Onicescu şi Calea Naţională, dar nu au reuşit să oprească bolidul care gonea cu viteză. Imediat, prin staţie a fost dispusă realizarea a unui alt blocaj în faţa sediului Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Nici de această dată nu s-a reuşit oprirea maşinii şi capturarea tupeistului.

Goana acestuia a continuat pe Bulevardul Mihai Eminescu, apoi pe strada Marchian. La sensul giratoriu de la Casa Sindicatelor, o virat la stânga, pe strada Cuza Vodă cu gândul de a ieşi din nou în Calea Naţională.


Unde s-a rupt filmul

Ajuns la intersecţia cu Calea Naţională, tânărul a virat dreapta, în faţa sediului de la permise. Văzând că are un oarecare avans în faţa urmăritorilor, a încercat să vireze din nou dreapta, printre clădirea de la permise şi sediul MobilaT, spre Bibliotecă, în ideea de a-şi pierde urma. Ghinionul lui şi norocul tuturor a fost acela că din cauza vitezei a intrat într-un zid de protecţie şi nu a mai putut mişca maşina.

Imediat, din urmă au ajuns şi poliţiştii care l-au scos din autoturismul avariat şi l-au încătuşat. La testul etiloscopic, rezultatul a fost 0,00% alcool în aerul expirat. Aşadar tânărul nu consumase băuturi alcoolice, dar acuza o stare de agitaţie cauzată, cel mai probabil, de aventura de care avusese parte. Din cele aflate ulterior, tânărul din satul Dolina, comuna Leorda, avea permisul suspendat încă de sâmbătă seară, pentru că a fost prins băut la volan.

Inconştientul a fost condus la sediul IPJ Botoşani pentru continuarea cercetărilor.

Citeşte şi: Beat turtă, se plimba cu maşina pe la Poştă