Un bărbat, în vârstă de 79 de ani, a ajuns la spital în urma coliziunii dintre două autovehicule ce a avut loc ieri după-amiază, pe raza comunei Vorona Mare.
După impact, acesta a acuzat dureri în piept, iar martorii evenimentului au solicitat sprijin medical.

Echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD care a ajuns la fața locului în cel mai scurt timp i-a acordat primul ajutor calificat și l-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vorona a acționat și pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, dar și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

2
1
0

