Autoturism furat din Franța la începutul anului, descoperit la frontiera de est

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Renault care figura în bazele de date ca fiind furat din Franța, de la începutul acestui an.

Zilele trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, M.T., cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 33 de ani, care conducea un  autoturism marca Renault, model Captur, înmatriculat în Franța.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză,  polițiștii de frontier au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că autoturismul are seria de șasiu diferită de cea înscrisă în certificatul de înmatriculare prezentat la control și că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Franța la data de 06 ianuarie 2021.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a împrumutat autoturismul de la proprietarul de drept al acestuia, din Franța, pentru a se deplasa în Republica Moldova și că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul marca Renaulteste furat sau implicat în vreun litigiu. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de  furt și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare,iar autoturismul, în valoare de 40.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.