Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, este de părere că în trei luni Guvernul Grindeanu va cădea din cauza nemulțumirilor din interiorul coaliției de guvernare. “PSD-ALDE este o guvernare în derivă! Este șocantă incoerența de care dau dovadă, atât în coaliție, cât și în cadrul Guvernului. Nu există priorități, nu este o guvernare îndreptată spre viitor. Nu există nimic european în această guvernare. Este o guvernare în care contează doar controlul pe partid și obsesiile anti-justiție ale domnilor Dragnea și Tăriceanu” – a scris, ieri, Raluca Turcan pe Facebook.

În opinia ei, Guvernul va cădea în trei luni. “O să-i arunce peste bord nemulțumiții din interior” – adaugă liderul PNL.
2
1
0

