Astăzi, 31 martie 2017, este ultima zi în slujba legii pentru agentul principal șef, Florin Zaborilă. După 30 de ani de activitate desfășurată doar în cadrul Poliției
Municipiului Botoșani, unde a descifrat toate tainele muncii de poliție și și-a clădit cu migală ascensiunea în carieră profesională, parcurgând în condiții optime toate etapele, agentul principal șef Florin Zaborilă a ajuns la punctul unui nou început.
Florin Zaborilă are 53 de ani, iar cariera de polițist și-a început-o în anul 1987, după terminarea Școlii de agenți de poliție ,,Vasile Lascăr” din Câmpina. La doi ani de la încadrarea în Poliţie, distinsul polițist a participat în calitate de subofiţer operativ la evenimentele din Piața Victoriei ce au avut loc în decembrie 1989.
Cu toate că pensionarea reprezintă detașarea de munca de poliție, atât reputația, cât și numele polițistului sunt duse mai departe de către cei doi fii ai acestuia, care își desfăsoară activitatea în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iași.
Pensie lungă și multă sănătate, domnule Florin Zaborilă!
2
1
0

