Etapa judeţeană a Concursului naţional „Made for Europe”, 2019

Astăzi, începând cu ora 9.30, se desfășoară etapa judeţeană a Concursului naţional de produse finale ale proiectelor finanţate prin programe europene „Made for Europe”, la Casa Corpului Didactic Botoșani.

Concursul naţional „Made for Europe”, aflat la ediţia a XIII-a, este cuprins în Calendarul concursurilor naționale școlare finanțate de către Ministerul Educaţiei Naţionale în anul școlar 2018-2019 și este organizat în vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale.

Unitățile de învățământ care au desfășurat proiecte Erasmus+ sau eTwinning în anul școlar anterior și au realizat produse finale/intelectuale, au posibilitatea valorizării și promovării acestora în cadrul acestui concurs. 

La ediția din acest an, la nivelul județului Botoşani, au fost înscrise în concurs 16 produse finale la secţiunea Proiecte Erasmus+ și la secţiunea Alte proiecte/programe: site, blog, TwinSpace, pachet de instruire – ghiduri pentru profesori şi elevi, materiale video, ghid turistic, broşură, joc-concurs etc.

A fost déjà organizată o expoziţie cu produsele finale înscrise în concurs. În cadrul expoziţiei sunt promovate și alte produse finale realizate în cadrul proiectelor din cadrul programelor eTwinning şi Erasmus+ (parteneriate școlare sau mobilităţi – educaţie școlară și formare profesională).

Concursul naţional „Made for Europe” vizează valorizarea şi promovarea experienţelor positive în derularea proiectelor finanţate prin programe europene, stimulând creativitatea, inovaţia, spiritul de competiţie.

Concursul se desfăşoară public, atât la etapajudeţeană cât şi la etapa naţională. Produsele finale trebuiesă fie prezentate de elevi, să fi fost realizate cu sprijinul elevilor şi să fie destinate utilizăriilor de către elevi.

Membrii Comisiei judeţene de concurs evaluează produsele finale având în vedere: relevanţa educaţională a produsului/proiectului pentru unitatea de învăţământ, transferabilitatea produsului, caracterul practic (utilitatea produsului educaţional), caracterul valorizator al produsului final și calitatea prezentării produsului educațional.


Competiţia este cuprinsă în Calendarul concursurilor naționale școlare finanțate de către M.E.N. în anul școlar 2018-2019, Anexa 4 la OMEN nr. 3016/09.01.2019, la poziţia 59.

Etapa naţională se va desfăşura la Cluj-Napoca, în perioada 18 – 21 aprilie 2019.