Se reiau lecțiile la „Şcoala siguranței Tedi”

„Protecția și securitatea nu se întâmplă din senin, ele sunt rezultatul unui consens colectiv și al implicării civice. Le datorăm copiilor noștri, cei mai vulnerabili cetățeni ai societății, o viață fără violență și fără frică.” – Nelson Mandela

Elevii de clasa I s-au aşezat în băncile „Școlii siguranței Tedi” pentru al treilea an consecutiv. Și în anul școlar 2017-2018, zeci de mii de copii din toată țara vor învăța, în mod creativ, cum să conștientizeze pericolele care îi înconjoară, cum să le evite și cum să le gestioneze în cazul apariției lor.

Astfel, celor 62.287 de elevi absolvenți ai primilor doi ani de școală Tedi li se va adăuga o nouă promoție de 38.065 de copii din clasa I. Numărul de elevi înscriși anul acesta în program îl depășește pe cel al elevilor înscriși în anii precendenți. ,,Şcoala siguranţei Tedi” este un program educațional derulat în parteneriat de Poliția Română, Maspex Romania și Ministerul Educației Naţionale, ce a demarat în septembrie 2015 și care se adresează elevilor de clasa I.

 Activitățile se derulează pe tot parcursul anului școlar 2017-2018. Scopul demersului este informarea copiilor privind potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii, prin metode educative specifice vârstei lor, pentru gestionarea acestora. „Am fost, încă din primul an, plăcut impresionați de numărul mare de școli înscrise în proiect și de reacțiile pozitive pe care le-am primit atât de la cadrele didactice, cât și de la elevii cu care am relaționat. Educarea copiilor în ceea ce privește domeniul siguranței este un efort colectiv, de durată. Pe lângă implicarea profesorilor și a părinților ne-a bucurat participarea Poliției Române în această campanie. În anii trecuți, reprezentanţi ai Poliției Române au desfășurat mai multe activități, în școli, cu elevi de clasa I din toată țara și beneficiem de sprijinul lor și în acest an. Ne aflăm  la a treia ediţie a Școlii siguranței, program desfăşurat împreună cu partenerii noştri Ministerul Educaţiei Naţionale şi Poliţia Română şi avem  certitudinea că prin acest program se fac pași concreți în vederea creșterii siguranței copiilor noștri. Faptul că reușim să facem acest lucru în mod creativ, prin joc, adaptat vârstei copiilor ne aduce o mare satisfacție”a declarat Ioana Vișean, director de comunicare Maspex România.

În cadrul programului, polițiștii merg la clase și le oferă celor mici recomandări, iar Tedi asigură suportul didactic format din materiale educative complexe şi atractive pentru elevi, astfel încât, la finalul anului școlar, cei mici să fie capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuşi şi să adopte măsuri de prevenire adecvate. Materialele și prezentările polițiștilor sunt adaptate nevoilor de siguranță ale copiilor, astfel încât elevii vor învăța, pe lângă regulile circulație, cum să se poarte la locul de joacă, în drum spre școală, la unitatea de învățământ sau cum să navigheze în siguranță pe internet pentru a evita situaţiile periculoase.

Activitățile concepute pentru asimilarea informațiilor despre siguranță respectă nevoia copilului de a învăța prin joc. La vârsta de 6-7 ani, acesta se dezvoltă din punct de vedere cognitiv, fizic, social și emoțional prin joacă. Programul ,,Şcoala siguranţei Tedi nu are drept scop memorarea unor informații, ci dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații. Parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale şi Poliţia Română a asigurat adaptarea tuturor materialelor la vârsta celor mici.

,,Grupul țintă spre care sunt orientate activitățile acestui program, elevii claselor a I-a, se caracterizează printr-o curiozitate deosebită față de tot ce este în jur și dorința de a dovedi adulților că se pot descurca singuri. Inocența cu care abordează situațiile cotidiene îi pun însă în dificultate. Ei nu știu, încă, ceea ce este permis sau periculos și trebuie să învețe cum să reacționeze prompt și corect în situații dificile. Poliția Română este implicată în acest program pentru a forma un comportament adecvat în rândul minorilor, pentru a le oferi siguranță și cunoștințele necesare depășirii oricăror provocări ale vârsteia precizat comisar șef de poliție Ramona Dabija – Director al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalități, Inspectoratul General al Poliției Române.

Detalii privind desfășurarea proiectului pot fi urmărite pe  www.scoalatedi.ro