Elevii „civili” sunt invitaţi în Liceele Militare!

Ministerul Apărării Naţionale organizează, în premieră, între 27 și 28 octombrie, în contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, seria de acțiuni „Cadet pentru o zi” în colegiile militare liceale din Alba Iulia, Breaza, Câmpulung Moldovenesc și Craiova, dar și la Academia  Navală “Mircea cel Bătrân” din Constanţa. În cadrul acestui eveniment, elevi selecţionaţi pe bază de voluntariat din instituţii civile de învăţământ sunt invitaţii elevilor și studenţilor militari pentru a se familiariza cu activităţile desfăşurate într-o instituție militară de învățământ. Programul zilelor de curs va fi comun – ore la clasă, activități extracurriculare, dar și rapoartele de dimineață și de seară.

„Cadet pentru o zi” își propune să realizeze schimburi de experiență între instituţii militare şi civile de învăţământ, contribuind la extinderea celor mai bune modele şi practici didactice, la valorificarea valenţelor formativ-educative ale interacţiunii elevilor din diferite instituţii de învăţământ, în sprijinul conturării opţiunilor profesionale ale acestora.


Proiectul se va desfășura după următoarele coordonate:

Colegiul Naţional Militar “Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc va primi vizita, în zilele de 19 și 20 octombrie, a 10 elevi din clasele a VII-a, împreună cu un profesor, de la Şcoala Gimnazială “Bogdan Vodă”, din Câmpulung Moldovenesc, şi a 10 elevi din clasele a VII-a, însoțiți de un profesor, de la Şcoala Gimnazială nr. 3, din Suceava. Persoană de contact Elena Jora, tel. 0746923563.

 – Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova va fi vizitat, în zilele de 27 și 28 octombrie,  de 20 de elevi din clasele a VIII-a şi de doi profesori de la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, din Craiova. Persoană de contact Ioana-Cristina Lădaru, tel. 0722286247.

În funcţie de necesităţile de promovare a profesiei militare identificate de structurile specializate ale M.Ap.N., evenimentul special „Cadet pentru o zi” are potenţial de extindere în anii următori la toate instituţiile militare de învăţământ.