FCSB a câștigat la pas meciul cu FC Botoșani și a urcat pe primul loc al Ligii 1. Florin Tănase și Dennis Man, cu câte o dublă, au realizat scorul final.
Cu probleme mari de lot cauzate de Covid, FC Botoşani a început curajos partida cu FCSB. Moldovenii au deschis scorul prin Florescu după 19 minute.
Gazdele au reacţionat imediat. Ezitările portarului Hankic şi ale lui Şeroni în propriul careu le-au dat ocazia celor de la FCSB să trimită de două ori în bară, apoi faza s-a terminat cu golul lui Man.
Moldovenii au mai avut o mare ocazie prin Roman, dar Vlad a intervenit excelent. Roş-albaştrii au răspuns prin Olaru, care a trimis puţin pe lângă.
În repriza a doua, FC Botoşani nu a mai contat. Ţigănaşu l-a faultat pe Moruţan, iar arbitrul a dat penalty.
Căpitanul roş-albaştrilor a transformat, deşi portarul ghicise colţul ales de Florin Tănase. După ce a obţinut penalty, Olimpiu Moruţan i-a pasat excelent lui Dennis Man, care a marcat pentru 3-1.
Cu 20 de minute inaintea finalului, Florin Tănase a marcat golul etapei şi a stabilit scorul partidei, 4-1.
2
1
0

