Oficialii de la FC Botoșani admit că CFR Cluj poate câștiga la masa verde

CFR Cluj a fost eliminată din șaisprezecimile Cupei României, la penalty-uri, de FC Botoșani. Chiar dacă ardelenii au condus cu 2-1, moldovenii au egalat și s-au impus la loviturile de departajare. Valeriu Iftime, patronul celor de la Botoșani, a vorbit despre posibilitatea ca echipa sa să fie sancționată, din cauza unei reguli încălcate.

Mai exact, FC Botoșani ar fi încălcat o regulă FRF care obligă clubul să aibă 6 jucători crescuți la nivel național, însă moldovenii ar fi avut doar 5. Cei 5 jucători din lotul celor de la Botoșani sunt: Ianoș Brînză (21 de ani), Andrei Chindriș (20 de ani), Adrian Moescu (18 ani), Alexandru George Cîmpanu (18 ani) și Andrei Patache (31 de ani).

„Nu știu, acum am auzit. Într-adevăr, regula asta se pare că o încălcăm. Noi am avut doar cinci. E o greșeală, nu a știut nimeni, a fost o greșeală de strategie, a fost o neatenție.

Chiar nu știu, nu am mai întrebat pe nimeni, contestația ar fi trebuit făcută la pauză, din câte am înțeles. Chiar nu știu. Ce mai putem face? Am câștigat un meci frumos, a fost spectacol, am bătut campioana, am încercat să ne odihnim niște jucători, până la urmă nu e război fotbalul. Nu pot să spun acum nimic” – a spus Valeriu Iftime.

Finanțatorul celor de la FC Botoșani a admis că este o gafă mare pentru un club de Liga 1.


„Nu e un capăt de lume dacă vom fi sancționați. Da, e o greșeală impardonabilă, dacă vorbim despre o echipă din Liga 1, dar președintele nostru nu a știut despre această regulă. Nu a fost atent, dacă așa este, am încurcat-o. Eu sper să nu poată contesta, mi-ar părea foarte rău, am câștigat un meci foarte frumos, copiii s-au bucurat foarte tare, publicul la fel. Vom vedea mâine (astăzi – n.n.) dacă ne va sancționa regulamentul. Este foarte important că noi jucăm fotbal și facem spectacol” – a încheiat Valeriu Iftime.