Diego Fabbrini pleacă SIGUR de la FC Botoșani

Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a dezvăluit că Diego Fabrrini (28 de ani) va pleca din România la finalul acestui sezon.

„Din păcate Fabbrini nu va continua. Aș fi vrut. Din fericire, el nu pleca la altă formație din Liga 1. Cred că meciul cu Dinamo, e ultimul meci la Botoșani și ultimul meci în România. El pleacă în Bulgaria. Așa mi-a spus acum două zile.

Nu mai am nicio putere asupra lui. Am avut ofertă construită bine pentru el, aveam deja o înțelegere verbală prin care trebuia să rămână la noi. Faptul că am ratat play-off-ul mi-a luat curajul de a mări salariile” – a declarat Valeriu Iftime.


Din câte se pare, există și o altă destinație pentru italian.

„Nu e vorba doar de Bulgaria. M-a sunat un impresar din Asia, doar că acolo se deschide mai târziu perioada de transferuri. În Coreea și Japonia ar avea de la jumătate de milion în sus salariu” – a spus Ianis Zicu.