Hervin Ongenda și-a demonstrat clasa

Hervin Ongenda (23 de ani), fotbalistul trecut pe la PSG, a făcut o primă repriză entuziasmantă la cea dintâi titularizare în Liga 1, în FC Botoșani – Astra, 1-1.

După numai 10 minute din meci, Ongenda a deschis scorul pentru gazde cu o execuție de superfotbalist. O minge respinsă în lateral de apărarea giurgiuvenilor a fost lovită fără preluare de francezul cu origini congoleze, de la marginea careului de 16 metri! Șutul a trecut razant cu solul, la colțul lung, fără speranță pentru portarul David Lazar.

Peste alte 7 minute, Hervin a strălucit din nou. L-a driblat subtil pe Filip Mrzljak, strecurându-i mingea printre picioare, și a scos un cartonaș galben pentru adversar.

Ongenda a alergat destul de mult și în apărare, a coborât ca să-și ia mingi, însă nu și-a dozat prea eficient efortul, iar spre finalul reprizei a părut că se sufocă. Mai are până să ajungă la nivelul optim din punct de vedere fizic. De altfel, a și fost schimbat devreme în meci de Costel Enache, în minutul 63.


CINE E ONGENDA

Hervin Ongenda (23 de ani) este un mijlocaș ofensiv cu zeci de meciuri la naționalele de tineret și juniori ale Franței. Cele mai multe la U16, unde a marcat opt goluri. De-a lungul carierei a evoluat pentru PSG, Bastia, Zwolle și Murcia.

Ongenda era favoritul lui lui Laurent Blanc, în perioada petrecută de acesta pe banca celor de la PSG. L-a debutat în prima echipă la vârsta de doar 18 ani, iar presa din Hexagon îl considera un viitor star al naționalei Cocoșului Galic. A fost transferat de FC Botoșani în această vară, liber de contract, după ce a dat probe.

16 meciuri are Ongenda pentru prima echipă a lui PSG

750.000 € este cota lui Ongenda conform transfermarkt.de