Astăzi, ora 20.45. FC Botoşani – CSU Craiova.

Astăzi, pe Stadionul “Municipal”, începând cu orele 20.45, are loc derby-ul etapei a 19-a a Ligii 1 dintre FC Botoşani şi CSU Craiova.  Meciul se anunţă a fi unul extrem de disputant, mai ales prin prisma faptului că cele două echipe ocupă locurile 3 şi 4 în clasamentul Ligii 1.

Prefaţând meciul de astăzi, Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoşani, a recunoscut că meciul va fi unul foarte dificil, dar şi că elevii săi sunt pregătiţi pentru întâlnirea cu oltenii. “Nu mai sunt meciuri ușoare pentru nici o echipă din campionat. Există un echilibru clar în campionat, cu rezultate neașteptate, iar pentru noi fiecare meci devine foarte important și trebuie să spunem că nu ne așteaptă meciuri ușoare. Elevii mei au forța să facă mult mai mult decât au făcut-o până acum! Ne-am autodepășit, am făcut lucruri extraordinare și mă bucură foarte mult consecvența cu care ne prezentăm la meciuri pentru că avem șase meciuri cu rezultate pozitive” – a spus Costel Enache.


El nu se aşteaptă la minuni în această seară şi ştie că doar munca şi seriozotatea pot aduce cele trei puncte în contul roş-alb-albaştrilor. “Băieții sunt capabili să facă minuni și mai mari decât până acum, dar nu la minuni ne așteptăm noi! Noi trebuie să arătăm în teren ceea ce facem la antrenamente. Trebuie să subliniem că nu suntem singuri. Fiecare echipă are obiective, se pregătește, sunt cluburi cu potențial financiar foarte bun, loturi echilibrate. Mă gândesc doar la meciul cu Craiova, luăm lucrurile pas cu pas așa cum am făcut-o şi până acum. Sunt o echipă destul de camuflată tactic! Am văzut abordări diferite şi cred că va fi un joc de mijlocul terenului, echilibrat, în care noi nu ne asumăm mari riscuri” – a încheiat Costel Enache.