Meciul de astăzi, de la ora 18.00, cu ACS Poli Timişoara, este aşteptat cu optimism de jucătorii botoşăneni. Astfel, Nicolae Muşat, fundaşul celor de la FC Botoşani, ştie că jocul este important. De asemenea, el consideră că botoşănenii depind exclusiv de propriile rezultate pentru a ajunge în play-off.
“Ne dorim un rezultat pozitiv la Timişoara. Avantajul nostru în această luptă de accedere în play-off este că depindem numai de evoluţia noastră. Clubul din Timişoara este schimbat faţă de anii trecuţi, are un lot varos şi orice absenţă va fi suplinită cu brio. Din partea noastră nu ar trebui să fie o presiune, trebuie să ne bucurăm de fotbal, de prezenţa noastră pe terenul de fotbal şi să scoatem maximum din orice partidă” – a spus Nicolae Muşat.
Ratarea accederii în play-off este privită ca un mare eşec de fundaşul botoşănean. “În stadiul în care suntem acum şi pe poziţia în care ne aflăm, cred că ar fi un eşec să ratăm play-off-ul. Cred că în următoarele patru partide ne-ar trebui 6-7 puncte. Cred că meciul cu Astra va fi meciul decisiv. Sunt destul de multe echipe care pot emite pretenţii de play-off. Sunt sigur că totul se va juca până la ultima etapă, până în ultimul minut” – a încheiat Nicolae Muşat.
2
1
0

