Cum s-a impus ProSport Vârfu Câmpului în derby-ul cu Avântul Albeşti! GALERIE FOTO.

Etapa cu numărul 12 a programat meciul dintre Avântul Albești și ProSport Vârfu Câmpului. Dacă la începutul campionatului cineva spunea că acesta va fi derby-ul turului, avea toate șanse să câștige un pot imens la o casă de pariuri. Numai că oameni inimoși ca Brăduțu Brașoveanu – la Albești, Gigi Matei – la Vârfu Câmpului, merită respectul oamenilor de fotbal din județ.

Tensiunea mare din start a fost spulberată de jocul celor două echipe. Jucătorii, majoritatea formați la cluburile de juniori din Botoșani, au urmărit să câștige prin luptă corectă, fără să aducă aminte de derby-urile din anii anteriori când se lăsa cu eliminați, arbitri înjurați sau chiar bruscați.

Prima repriză a fost la dispoziția gazdelor care au atacat în valuri. Cei de la ProSport au ajuns de trei ori în careul gazdelor, dar de două ori au fost în ofside și o dată a prins mingea portarul. Cei de la Albești au atacat poarta lui Stolniceanu, dar  nu au creat o fază clară de gol. Au atacat doar de-a latul terenului, fără să se apropie ameninţător de poarta adversă.

A doua repriză a începeut tot cu dominarea gazdelor, care au încercat să își creeze ocazii la poarta celor din Vârfu Câmpului. În minutul 75, Guriță de la Albești trimite balonul în bară. În minutul 88, când meciul se îndrepta spre un egal echitabil, Tărnăuceanu execută o lovitură de la 20 de metri direct la vinclul porții gazdelor. Scor 0-1! De menționat că oaspeții au mai avut o ocazie imensă prin Sorin Lungu, când lobul acestuia nu a nimerit poarta.

Avântul Albești- ProSport Vârfu Câmpului 0-1 (0-0)

A marcat: Lucian Tărnăuceanu (min 88)

Arbitri: Sofronie Alexandru, Noroc Mihăiță, Popovici Valentin.

Observator: Brânzei Ioan.

Avântul Albești: Florea Dorin, Florea Ionuț, Iosub, Maxim, Suiu, Guriță, Șufăru, Melesteu, Asavei, Belciug, Letos. Rezerve: Cucu, Romaniuc, Hăisan, Aiacoboaei, Talpău, Marchidan, Batcă. Antrenor: Gurici Mihai.

ProSport Vârfu Câmpului: Stolniceanu, Dumitriu, Dobincă, Tuca, Cuzuban, Cojocaru (c), Tărnăuceanu, Bordeianu, Tipa, Matei, Dumitraș. Rezerve: Horopciuc, Lungu, Macovei, Prisacariu, Cârlan, Dohatcă, Catană. Antrenori: Gabriel Chițanu, Ovidiu Chiribici, Octavian Faier.

Omul meciului: Lucian Tărnăuceanu.