Zilele trecute, conducerea echipei FC Botoşani a reuşit să obţină semnătura unui jucător important. Este vorba despre Andrei Dumitraş, fost jucător la Ceahlăul, Steaua,
CSU Craiova şi Viitorul. Acesta a semnat pe doi ani cu FC Botoşani.
Botoşănean la origini, fiind născut la Pomîrla, Andrei Dumitraş nu a jucat niciodată pentru formaţia din Botoşani, cu toate că a mai fost dorit de conducerea clubului.
Şi în această vară jucătorul a purtat negocieri cu FC Botoşani, dar, în cele din urmă, a semnat cu Viitorul fiind tentat de participarea în cupele europene. La echipa pregătită de Gică Hagi a prins puţine minute, iar după ratarea calificării în Europe League a fost anunţat că nu mai intră în planurile antrenorului. Imediat au intrat pe fir botoşănenii, iar Andrei Dumitraş a semnat contractual. El a fost încântat de faptul că va lucre din nou cu Costel Enache, antrenorul care i-a deschis calea spre fotbalul mare la Ceahlăul Piatra Neamţ.
“Este un sentiment plăcut. Tot timpul am avut amintiri frumoase de aici. Acum am şansa să joc acasă şi sper să o fac cât mai bine. Îmi doresc să mă antrenez cât mai bine, să reintru în formă. FC Botoşani este o echipă foarte bună, un grup unit şi sper să-i ajut cât de mult pot. Mă bucur să lucrez din nou cu Costel Enache. Cât a fost el antrenor la Ceahlăul, echipa a avut rezultate bune şi eu am avut rezultate bune. Sper să nu dezamăgesc şi să fac o figură frumoasă. Am semnat pe doi ani dar sper să fie mai mulţi” – a spus Andrei Dumitraş.
2
1
0

