Jucătorii dau vina pe oboseală pentru egalul cu Pandurii

Cătălin Golofca susține că lipsa șansei a făcut ca FC Botoșani să fie egalată la ultima fază a meciului cu Pandurii (1-1), dar spune că în astfel de faze stă frumusețea fotbalului. “Am ratat și eu la 1-0 cu portarul, îmi pare rău. A lipsit șansa pe final, se întâmplă, de asta e fotbalul frumos. Am fost puțin obosiți, dar am intrat pe teren motivați să câștigăm jocul” – a spus Golofca după meci.


Gabriel Vașvari a ratat un penalty pentru botoșăneni și a înscris la cel de-al doilea, iar la finalul meciului a acuzat și o stare de oboseală, deoarece echipa sa a fost nevoită să facă deplasarea de la Severin cu trenul și autocarul. “La primul penalty am fost neinspirat. Îmi pare rău că am luat gol la ultima fază a meciului. Eu am vrut să execut a doua oară. În a doua repriză s-a văzut o oarecare stare de oboseală, dar nu vreau să caut scuze” – a afirmat Vașvari.


Leo Grozavu a fost suspendat la meciul dintre Pandurii și FC Botoșani (1-1), în care echipa sa a fost egalată la ultima fază a partidei, și a urmărit disputa din tribune. Totuși, pe parcursul celor 90 de minute, camerele de luat vederi l-au surprins pe Grozavu cu căștile de la telefon în urechi, dând indicații oamenilor aflați pe banca echipei sale.

“Eu am stat la marginea terenului, nu am comunicat cu el. Pentru orice antrenor este greu să stea în tribună” – a declarat secundul celor de la FC Botoşani, Alin Bordeianu.