După cum vă informam ieri dimineaţă, la Braşov, au loc semifinalele Compionatului Naţional de volei, Divizia “Speranţe”. Fetele de la Clubul Sportiv Şcolar (CSS) Botoşani au debutat excelent în acest turneu.
Ieri, în prima zi a competiţiei, voleibalistele de la CSS Botoşani s-au impus cu un categoric 3-0 în faţa celor de la LPS Piatra Neamţ. Primul set a fost unul deosebit de echilibrat, cu şanse de desprindere din partea ambelor formaţii. După faze frumoase şi foarte disputate, micuţele noastre sportive s-au impus cu 25-23. În următoarele două seturi, botoşănencele au fost la cârma jocului, rezultatele consemnate la final fiind 25-9 şi 25-10.
Al doilea meci programat pentru botoşănence a început la ora 19.00, iar adversare au fost fetele de la CSS Bacau, una dintre favoritele la calificarea în faza finală a Campionatului Naţional. De această dată, voleibalistele de la CSS Botoşani au trebuit să părăsească învinse terenul de joc. Scor final CSS Botosani – CSS Bacau 0-3.
Astăzi, urmează alte două partide de foc pentru elevele antrenate de Mihai Vasilică. De la ora 9.30 are loc jocul cu CSS Unirea Iasi, iar de la 19.00 partida decisivă pentru calificare în compania gazdelor de la ASC Juvenil Nicolae Titulescu Braşov.
Vă reamintim că micuţele voleibaliste pregătite de Mihai Vasilică s-au calificat la turneul de la Braşov după ce s-au impus în faza regională a competiţiei. Din grupa semifinală, care se desfăşoară în Ardeal, mai fac parte, pe lângă voleibalistele de la CSS Botoşani, următoarele echipe: ASC Juvenil Nicolae Titulescu Braşov, CSS Unirea Iaşi, CSS Bacău, LPS Piatra Neamţ şi CS Axiopolis Cernavodă.
Turneul se va încheia mâine, cu meciul dintre CSS Botoşani şi CS Axiopolis Cernavodă. Vom reveni cu detalii.
2
1
0

