De puţine minute s-a încheiat primul meci al „Cupei de iarnă”, competiție organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Botoşani, la Bucecea.

Prima partidă le-a adus faţă în faţă pe ACS Transdor Tudora şi AS Prosport Vârfu Câmpului. După o primă repriză echilibrată şi frumos disputată, în partea a doua a meciului jucătorii de la Transdor au pus stăpânire pe minge şi şi-au impus ritmul. Astfel, au început să curgă golurile la poarta celor din Vârfu Câmpului. Rând pe rând au înscris pentru tudoreni Iosif Netbai, Alexandru Ghiviziu, Iulian Ştefănel şi Andrei Răzlog.
La final, scorul consemnat pe tabelă a fost ACS Transdor Tudora – AS Prosport Vârfu Câmpului 4-0 (0-0).
UPDATE!
În al doilea meci al zilei, CS Sănătatea Darabani a continuat spectactacolul început de ACS Transdor Tudora. Şi al doilea meci, disputat între CS Sănătatea Darabani şi AS Unirea Săveni, a avut o primă repriză echilibrată, dar după pauză a urmat iureşul dărăbănenilor. După ce tabela consemna 1-1 la pauză, în final echipa din cel mai nordic oraş al ţării, pregătită de fosta glorie a fotbalului sucevean, Radu Caşuba, s-a impus cu un categoric 6-1.

UPDATE 1! Al treilea meci al zilei, dintre ACS Rapid Ungureni şi ACS Transdor Tudora, a fost mult mai echilibrat decât precedentele. După o luptă strânsă, ACS Transdor Tudora s-a impus şi de această dată. Scor final: ACS Rapid Ungureni – ACS Transdor Tudora 2-3.
UPDATE 2! S-a încheiat și a patra partidă din grupe. Sănătatea Darabani continuă parcursul foarte bun și se impune cu scorul de 3-1 (1-1) în fața celor de la Flacăra Flămânzi. 
UPDATE 3! Încă un meci extrem de disputat, între Prosport Vârfu Câmpului și Rapid Ungureni. La finalul timpului regulamentar de joc scorul a fost 1-1 (1-0). La loteria penalty-urilor Fortuna le-a zâmbit celor din Vârfu Câmpului care s-au impus cu 3-2. Ultimul meci le opune pe Unirea Săveni și Flacăra Flămânzi. Meciul foarte disputat nu a adus niciun gol în prima repriză. După un al doilea mitan cu ceva mai multe faze de poartă, Unirea Săveni a reușit să se impună cu 2-1.
La această oră se joacă partida pentru locul 5, între Rapid Ungureni și Flacăra Flămânzi. Urmează cele două semifinale!
UPDATE 4! Meci lejer pentru flămânzeni cu Rapid Ungureni. Scor final 9-3 şi Rapid Ungureni termină copetiţia pe locul 5.
În prima semifinală s-au întâlnit Transdor Tudora şi Unirea Săveni, iar tudorenii s-au impus cu 4-2. Aşadar Transdor Tudora este prima finalistă.
Acum se joacă a doua semifinală!
S-a încheiat şi a doua semifinală. Sănătatea Darabani îşi continuă marşul triumfal şi se impune cu 4-0 în faţa celor de la Prosport Vârfu Câmpului.
Urmează finala mică, între Unirea Săveni şi Prosport.
UPDATE 5! În minutul 10, Prosport Vârfu Câmpului deschide scorul în urma unui autogol marcat de un jucător al Unirii. Este pauză la Bucecea. Scor: Prosport – Unirea 1-0.
În minutul 20 scorul devine 2-0 graţie golului înscris de Marius Macovei.
Minutul 28 aduce al treilea gol. Laurenţiu Cârlan îşi trece şi el numele pe lista marcatorilor şi scorul devine 3-0.
Un minut mai târziu, Ovidiu Tărnăuceanu reduce din diferenţă. Prosport Vârfu Câmpului – Unirea Săveni 3 – 1.
Competiţia este în plină desfăşurare. Vă reamintim că în jurul orei 16.40 btbd.ro va transmite livetext finala turneului.
2
1
0

