Astăzi, ora 17.00. FC Botoșani – FC Argeș

Astăzi, cu începere de la ora 17.00, FC Botoșani întâlnește pe teren propriu pe FC Argeș, echipă aflată pe ultimul loc în Liga 1.

Înaintea partidei, Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani, se arată optimist și crede că returul va aduce rezultate mult mai bune pentru botoșăneni.

Perioada a fost scurtă… Am avut o perioadă de șapte zile în care am încercat să aduc echipa după această mini vacanță la un nivel cât de cât ok. Așteptăm meciurile cu încredere. Nu ne așteptam la începutul campionatului să fim pe locul acesta, dar putem spera la mult mai multe în acest an.

Orice meci contează! Sunt multe puncte puse în joc și se poate întâmpla orice. Începutul poate să ne dea direcția exactă. Cel mai important este să luăm cele trei puncte în meciul de joi după care urmează o deplasare la Iași și apoi avem un timp mai lung să pregătim meciul cu Dinamo” – a declarat Marius Croitoru.