Unui puşti de 19 ani i-a ieşit în faţă ditamai clădirea când îşi conducea liniştit maşina

Adevăr  confirmat: la Frumuşica e bună şi ţuica, dar şi vinul. Doar că unii le consumă înainte de a se urca la volan!

Noaptea de 22 aprilie nu a început deloc bine pentru un băieţaş inconştient din Frumuşica. În acea noapte, în jurul 22:40, C. F., de 19 ani, din comuna Frumușica, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul european 58, pe raza localității Flămânzi, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Până aici, nimic spectaculos! Mulţi puştani, când se văd cu permisul în buzunar, se dau viteji! Doar că băieţaşului nostru i-a ieşit în cale, atunci când se învârtea bezmetic cu maşina, colţul unei clădiri amplasată pe partea dreaptă a drumului. A luat-o imediat la ţintă şi s-a înfipt cu maşina în acea clădire.


Aşa bezmetic cum era, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest de poliţiştii aflaţi la faţa locului. Se pare că alcoolemia nu are nicio legătură cu vârsta şi volanul, puştiulică ăsta al nostru având o concentraţie alcoolică de fix 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru a avea o dublă confirmare, poliţiştii l-au condus pe teribilist la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.