Pământul s-a cutremurat din nou

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs în noaptea de luni spre marţi în judeţul Vrancea.

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul cu magnitudinea 3,2 pe scara Richter s-a produs la adâncimea de 70 kilometri.

Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Odobeşti (37 km), Panciu (39 km), Oneşti (40 km), Târgu Ocna (45 km) şi Slănic-Moldova (48 km).


Cel mai puternic cutremur din acest an a avut loc în 28 octombrie, având o magnitudine de 5,8 pe scara Richter, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, fiind resimţit şi în Bucureşti.