Braconieri prinși în timpul acțiunii

Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Botoşani au sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că au surprins patru persoane care, folosindu-se de mai mulţi câini, au ucis doi iepuri de câmp, în timp ce se aflau pe terenul unui fond de vânătoare gestionat de asociaţie.

Echipajul de poliţie ajuns la locul intervenţiei a identificat persoanele în cauză, fiind vorba despre patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 32 de ani, toţi din comuna Ungureni.

Ca urmare a verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aceştia, însoţişi de mai mulţi câini din rasa ogar, au pătruns fără drept pe fondul cinegetic respectiv şi au ucis doi iepuri de câmp, pe care i-au abandonat în apropiere, întrucât au fost surprinşi de paznicii de vânătoare.


Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la suma de 300 de euro.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj, în vederea luării măsurilor legale.